Institutii, ghisee si functionari

"Treaba statului, d-le, el ce grija are? Pentru ce-l avem pe el? E datoria lui sa se-ngrijeasca sa aiba oamenii lefurile la vreme." (I.L.Caragiale - Conu' Leonida fata cu reactiunea)

Institutie a statului unde ne platim impozite. Deschis. Vrei sa intri, dar un un pricajit in uniforma si cu baston de cauciuc la sold iti pune mana in piept: "Unde intri?". Fara pronume de reverenta, fara vreo formula de salut. "Ma duc sa mi se emita o adeverinta, dar pentru asta trebuie sa vorbesc cu un functionar". "Pai si eu ce sunt? De ce nu ma intrebi pe mine?". "Dumneata esti paznic, nu functionar". Termenul "paznic" deranjeaza: "Nu sunt paznic, sunt politist comunitar", iar vorbele sunt insotite de pieptul brusc bombat si de mana care arata pe pectoral insemnele institutiei. "Ok, dar aici te ocupi cu paza, nu? Sau faci altceva?". Te priveste buimac in ochi, ca lovit in cap de cea mai mare revelatie din viata lui: "Aveti dreptate, intrati!"...

Primesti o instiintare ca trebuie sa te treci pe la Trezoreria de sector pentru a ti se restitui o diferenta de impozit pe venit. In ea esti rugat sa te prezinti luni, 29 ianuarie, la ghiseul 1 intre anumite ore. Ajungi in fata ghiseului numarul 1 intre orele respective. Lipsa unei cozi te umple de satisfactie. De partea cealalta, nimeni. Dupa 5 minute, o functionara te intreaba: "Ati fost la ghiseul 6?". "Nu, am primit o instiintare sa vin la 1". Te priveste uimita: "Aaaa, pai nu! Duceti-va la ghiseul 6 sau 7 va rog!". Ghiseul 6 inchis, la 7 functionarul vorbeste la telefonul fix. Astepti, bine ca nu este coada. Fara sa-si dezlipeasca urechea de la telefon intinde mana dupa buletin si instiintare. "Luati loc in sala, va voi striga numele!". Nu dureaza mult si te striga intr-adevar. Iti inapoiaza buletinul si instiintarea: "Mergeti la ghiseul 3 sa va luati banii". Aici nimeni, dar apare repede o femeie intre doua varste. Iti cere si ea buletinul si instiintarea, te pune sa semnezi in doua exemplare, dintre care nu iti da niciunul, apoi iti numara banii in fata. Asta-i tot. Chiar daca la ghiseul numarul 1, unde te-ai prezentat initial, nu ai facut practic nimic. Bine ca nu au fost cozi...

Daca iti pierzi certificatul de nastere si locuiesti in sectorul 6, inseamna ca esti norocos. Doar cu buletinul si fara sa platesti nicio amenda, doar o modica taxa de timbru, te alegi in 10-15 minute cu un nou certificat de nastere. Functionarii sunt politicosi si rapizi. Pleci uimit de cum s-au comportat, apoi iti dai seama ca ai ajuns sa te miri de ceea ce ar trebui sa se numeasca "Normalitate".

O leapsa si 5 lucruri despre mine

"Judge a man by his questions rather than by his answers" (Voltaire)

Leapsa? Tare. Nu am mai jucat leapsa de cand eram in scoala generala. A fost o perioada in care, ieseam in fiecare pauza in curtea scolii impreuna cu alti baieti din clasa si alergam ca nebunii pana cand clopotelul ne chema inapoi la ore. Camasile ude ale uniformelor nici nu aveau timp uneori sa se usuce pana in pauza urmatoare. Ca si atunci, voi incerca sa scap repede de leapsa, nu cumva sa o prinda clopotelul la mine.

Asadar, am primit leapsa aceasta de la Oana Anca. Trebuie sa spun aici 5 lucruri mai putin cunoscute despre mine. Sa incercam...

1. In clasa a doua am furat un lacatel mic, chinezesc, de la un biat de la o alta clasa. Eram la repetitiile corului celor mici, din clasele 1-4, inghesuiti cate 3 intr-o banca. Jumatate din noi oricum nu aveam ce cauta acolo. Posesorul lacatelului statea in banca din spatele meu si tot tacanea cu el in pupitru. Intr-un moment de neatentie, cand parasise obiectul in gropita aceea circulara destinata stationarii calimarilor, pentru a fi sigur ca nu ma mai deranjeaza, l-am bagat in buzunar si nu i l-am mai inapoiat niciodata. A fost singurul lucru pe care l-am furat vreodata.

2. Desi la insistentele tatalui - "din armata nu te da nimeni afara nicodata!" - am dat admitere la liceul militar de la Breaza, in cele din urma am ajuns inapoi in Bucuresti, la clasa cu profil informatica a unui liceu economic. Nu am scapat in totalitate de uniforma, pentru ca si aici era impusa una: sacou bleumarin, pantaloni gri, camasa uni alba sau bleu, cravata si pantofi. O purtam insa doar la orele profesorilor care ne puneau absente daca nu ne vedeau cu ea. In clasa a 12-a, cand eram destul de dezvoltati, daca ne urcam in autobuz mai multi colegi in uniforma, auzeam brusc cum incep sa tacane compostoarele de bilete.

3. In liceu scriam poezii de dragoste, nu numai pentru mine, ci si pentru amici de-ai mei. Cea mai tare faza s-a petrecut atunci cand C., innebunit de o colega cu picioare lungi de la clasa a unsprezecea J, mi-a "comandat" o dovada de amor in versuri sa i-o puna de 1 Martie la cutia postala - o urmarise sa vada unde sta! - in plic, alaturi de un martisor. A doua zi nu stiam de ce fata imi zambea gales de cate ori ma vedea in liceu. Pe urma am aflat ca nefericitul C. precizase in scrisorica: "daca vrei sa afli cine sunt intreaba-l pe baiatul roscat de la A"!

4. Am fost patron, redactor si vanzatorul propriei reviste, "Extreme", alaturi de doi colegi de liceu. O revista pentru elevi, pe care planuisem sa o vindem prin scoli, cu ajutorul interesat financiar al secretarelor si directorilor. Datorita ajutorului dezinteresat financiar al lui Florin Iaru si al colegilor sai de la "Catavencu" i-am dat chiar un aspect comercial. Tiparul la o tipografie din centrul Bucurestiului ne-a costat cel mai mult, pentru ca era si color! Dupa cateva numere ne-am lasat pagubasi, fara a fi insa in pierdere. Imi facusem insa damblaua de a semna primele articole despre NBA.

5. Inainte de a deveni studentul Scolii Superioare de Jurnalism am trecut pasager prin amfiteatrele Politehncii Bucuresti. Desi luasem 5.00 la matematica la BAC - traiasca probele de limba romana, istorie si educatie fizica care mi-au ridicat media! - m-am incapatanat sa-i dovedesc tatalui meu ca pot intra in "Poli". Am avut de castigat un minunat cort de munte. Imediat dupa prima sesiune insa, mi-am inghetat anul si m-am pregatit in secret de admiterea la SSJ. Nu a mai avut ce face cand i-am zis: "Tata, eu renunt la Politehnica! Am intrat la Jurnalism si voi continua. Stii foarte bine ca vreau sa lucrez in presa!". Cum deja eram colaborator prin diverse redactii, s-a resemnat. Visul ca fiul lui, fost viitor militar de cariera, sa devina inginer s-a terminat. De atunci a inceput ruptura dintre noi. Imi voi aminti insa mereu cu placere de meciurile de baschet din campionatul universitar in echipamentul facultatii mele, de partidele incrancenate de table de la bufetul din Polizu cand chiuleam de la orele de mecanica si de durerile de cap dat de calcularea volumului unui paraboloid cu panza!

Ei, gata, am tinut cam mult leapsa asta. Poate voi povesti mai multe cu alta ocazie. Acum poate suna clopotelul si ma prinde cu ea. O predau mai departe, catre Lumi, Shmeny si Paul. Astept. Si nu vreau sa citesc chestii pe care le stiu!

Patron in ziar, antrenor pe net!

"In fact, I don't read newspapers any longer" (Naomi Campbell)

De cand a inceput Australian Open, ma trezesc de cele mai multe ori in miez de noapte. In ciuda protestelor somnoroase pe care le nasc in cealalta jumatate a patului cand nu reusesc sa-mi camumflez fonic furisarea de sub plapuma spre televizor, tenisul de la Antipozi ma atrage ca un magnet. In pauzele de magie mai parcurg pe Internet principalele subiecte din presa zilei respective. De pe prima pagina a site-ului cotidianului Libertatea am aflat astfel ca Penescu, patronul echipei FC Arges, i-a transmis lui Adrian Mutu ca nu are bani pentru a prelua echipa. Stirea are urmatorul supratitlu: "Corneliu Penescu, antrenorul echipei il ironizeaza pe fotbalist". Pe moment am crezut ca Penescu l-a indepartat pe Dorinel Munteanu de la carma echipei, arogandu-si si rolul de antrenor. "Nu, atunci ar fi virgula dupa "echipei", ca am avea de-a face cu o apozitie. Deci si el si Dorinel il ironizeaza pe Mutu. Dar de nu e Dorinel prezent in articol?"... Oricum era o greseala. M-am uitat la PDF-ul primei pagini si mi-am dat seama ca greseala e prezenta doar pe varianta online. "O vor corecta", mi-am zis si, dupa ce am mai parcurs site-urile a doua-trei ziare, m-am intors in pat pentru o repriza de somn inainte de intalnirea Haas-Davydenko. La munca am descoperit ca greseala s-a pastrat in continuare si nu a fost sesizata nici macar de vreunul dintre cei care au postat mesaje la subiectul de prima pagina al Libertatii.

Cine urmeaza?

"Nu ca mi-ar fi teama de moarte, dar as prefera sa nu fiu acolo cand o sa vina dupa mine" (Woody Allen)

Pe toti ne-a socat moartea neasteptata a Mariei Cioncan. Unii bloggeri au scris despre acest lucru, iar Cristi Roman se pare ca stie si cine urmeaza. Cand am lecturat postul sau despre decesul atletei, m-au luat fiorii cand am citit "Dumnezeu s-o odihneasca! 6 COMENTARII, URMEZI TU!". Sper sa se fi inselat. Sunt inca tanar si mai am niste treaba pe aici.

One more!

"Ding is one of the rarest talents that I have seen and there is no doubt in my mind that he will become a multiple winner." (Ronnie O'Sullivan)

Un weekend frumos, cu o vreme excelenta. Unul sub semnul sportului, in care mi-am permis, alaturi de trei buni prieteni, sa joc tenis in aer liber. O usoara febra musculara la gambe, fesieri si in antebratul drept dovedeste ca nu am facut degeaba efortul de a bubui mingi peste, dar mai ales in fileu. Un sfarsit de saptamana aflat totusi sub semnul socului provocat de moartea atletetei Maria Cioncan, una dintre tot mai putinele medaliate olimpice ale atletismului romanesc, la care s-au adaugat imaginile terifiante ale prabusirii cehului Jan Mazok in concursul de sarituri cu schiurile de la Zakopane. O cadere de vultur ramas brusc fara aripi, ce se izbeste ingrozitor de stancile pe care a avut de atatea ori ingoranta sa le domine...

Dincolo de tragedia aproape inexplicabila a Mariei Cioncan si de accidentul sportivului ceh, duminica seara, aproape de miezul noptii, am fost fericitul telespectator al uneia dintre cele mai frumoase lectii de viata date de fenomenul sportiv...

Snooker. Acel sport al gentlemenilor care imblanzesc pe o masa mare de postav verde niste bile colorate. Finala Mastersului de la Londra, cu celebrul Ronnie O'Sullivan infruntandu-l pe Ding Junhui, chinezul care la 19 ani sfideaza deja lumea snookerului prin talentul si calmul sau. In ultimul act al concursului, chinezul nu a avut insa nicio sansa. Ronnie "The Rocket" a dominat intalnirea. A condus bilele in ce gauri a dorit, ba chiar si-a permis sa si dialogheze cu spectatorii. In timp ce diferenta crestea si deznodamantul era tot mai evident, tanarul Ding ajungea tot mai rar la masa, unde gresea tot mai mult. In ochii oblici isi faceau loc primele lacrimi. La 9-3 pentru O'Sullivan, s-a ridicat pierdut din fotoliu si i-a intins acestuia mana, chiar daca meciul nu se terminase: castiga cel care isi adjudeca primul 10 frame-uri. Nu mai stia ce se intampla, uitase si pana la cat se joaca. Cel care si-a pastrat capul pe umeri in situtia hilara creata a fost tocmai O'Sullivan. Si-a apropiat fruntea de cea a adversarului sau, i-a pus palma parinteste pe obraz si i-a spus simplu: "One more!". Apoi l-a luat amical pe tanarul in lacrimi si l-a condus spre vestiar, unde urmau sa petreaca pauza. I-a adresat mai multe cuvinte calde de imbarbatare, printre care se strecura din cand in cand refrenul: "One more!"...

La revenirea la masa de joc, Ding nu si-a mai putut pastra concentrarea. Frame-ul a fost castigat de O'Sullivan, care a avut chiar taria de a apostrofa un spectator care il tachina pe asiatic. La final, l-a imbratisat pe chinez si l-a imbarbatat inca o data. La fel au facut toti oficialii cu talentatul pusti de 19 ani, care la aceasta editie a Mastersului a ajuns in ultimul act si a reusit breakul maxim de 147 puncte, performata care nu mai fusese realizata in acest concurs de 20 de ani... Dincolo de premii, de frumusetea jocului, am ramas insa pe retina cu gestul lui O'Sullivan care si-a apropiat fruntea de cea a adversarului pierdut si i-a sters cu mana sa umilinta de pe obraz... Iar imbarbatarea sa, trebuie sa rasune in capul oricaruia dintre noi, de cate ori simtim ca am pierdut ceva, ca am fost invinsi... One more!

Pescarusul

"I want to fly where no seagull has flow before. I want to know what there is to know about life!" (Jonathan - Jonathan Livingston Seagull)

Suspendat. Intre cer si pamant. Intre cer si apa. Suspendat parca in timp, in afara realitatii. Vantul bate groaznic din fata, dar el sta suspendat in aer. E incapatanat. Mic, dar incapatanat. Vantul puternic vrea sa-l doboare. Il impinge viclean spre cladirile gri. Vrea sa-l loveasca de geamurile reci, de caramizile moarte, de trotuarele murdare, de oamenii goi...

Sa-i rupa aripile... Impinge insa puternic in aripile mici... Sa-i dea sangele pe cioc... Scoate insa ciocul in fata si sparge vantul... Sa-i opreasca inima mica... Dar inima nu vrea sa moara. Nu vrea sa piarda lupta cu timpul... Nu acum, nu aici, intre cladiri gri cu geamuri reci si caramizi moarte, marginite de trotuare murdare pe care pasesc oameni goi... Mai bine suspendat. Intre cer si pamant. Intre cer si apa. Suspendat in timp...

"Hai ba, da-i drumul ca ne prinde iar rosu'!" urla in timp ce ma si claxoneaza isteric. Nu s-a facut verde decat de o miime de secunda, dar barbosul din Jaguar se grabeste, chiar daca dincolo de intersectie, la 30 de metri in fata, masinile stau tot bara la bara. El nu are chef sa se uite dupa pasari. Bag in viteza, apas acceleratia si las ambreiajul. Las si pescarusul in urma, deasupra Dambovitei. Suspendat de vant intre cer si pamant, intre cer si apa, deasupra cladirilor gri cu geamuri reci si caramizi moarte, marginite de trotuare murdare pe care pasesc oameni goi... Sau conduc Jaguar-uri.

Vant rau!

"Reality is merely an illusion, albeit a very persistent one." (Albert Einstein)

Realitatea TV este unul dintre posturile pe care le urmaresc in diminetile normale, in timp ce ma pregatesc de plecare spre locul de munca (a nu se lua in considerare si aceasta perioada, cand sunt cu toate antenele intinse spre Australian Open si, implicit, spre Eurosport). De aceea recunosc ca mi-ar lipsi Realitatea TV daca si-ar pierde din caracteristicile de acum. In sedinta Consiliului National al Audiovizualului de astazi, Ralu Filip a declarat insa ca licenta audiovizuala a postului ar trebui luata de altcineva, in cazul in care hotararea de condamnare a lui Sorin Ovidiu Vantu ar ramane definitiva. "Persoanele care au condamnari penale nu au voie sa detina licente audiovizuale", a explicat presedintele CNA. In prezent, din grupul Realitatea Media mai fac parte posturile The Money Channel si Romantica, precum si reteaua radio Guerrilla. Vantu mai detine Cotidianul si agentia NewsIn.

Sorin Ovidiu Vantu are termen de 10 zile pentru a face apel la hotararea instantei Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti, care l-a condamnat la doi ani de inchisoare si plata a 150.000 de lei cheltuieli judiciare in dosarul privind constituirea Bancii de Investitii si Dezvoltare, pentru fals in declaratii si uz de fals. In acest timp, foarte multi ziaristi se gandesc la viitorul lor...

Recunosc: Ii ignoram!

"The highest result of education is tolerance" (Helen Keller)

Recunosc: ma gandesc rar la semenii nostri cu handicap locomotor. Poate ca sunt prea ocupat, poate ca de cele mai multe ori ii consider niste oameni normali cu ceva mai mult ghinion.

Recunosc: nu am facut niciodata ceva concret pentru semenii nostri cu handicap locomotor. Nu am avut niciodata ocazia, dar nici initiativa. Poate ca m-am aplecat prea mult treburilor cotidiene, poate sunt un ignorant.

Recunosc: in acest weekend am fost cutremurat de rampa pentru semenii nostri cu handicapat locomotor pe care am vazut-o la intrarea in primaria comunei Peris. Nu, nu era cu o panta de peste 45 de grade, ca majoritatea celor facute in Romania. Nu, nu era acoperita de zapada, noroi, gheata sau bolovani. Era in dreapta treptelor si cobora lin in gradinita din lateral. Spatiu verde atragator, marginit pe o latura de cladirea primariei, pe o alta latura de gardul cu vecinii din dreapta, in fata de garduletul dinspre sosea, iar in partea dinspre alee de o banca primitoare incadrata de doi arbusti. Astfel, baza rampei se gasea intr-un perimetru inchis, in care un scaun cu rotile nu putea intra decat ridicat peste unul dintre obstacolele care il margineau, efort care cred ca ar fi mai mare decat ridicarea scaunului direct peste cele 3-4 trepte de la intrare.

Recunosc: imi pare rau ca nu am avut prezenta de spirit de a face o poza rampei cu telefonul mobil. Imi pare rau si ca rampele din Romania sunt facute doar pentru ca "trebuie" nu si pentru ca sa le faciliteze accesul in cladire persoanelor cu handicap locomotor.

Angajari la Kanal D!

"Television has done much for psychiatry by spreading information about it, as well as contributing to the need for it" (Alfred Hitchcock)

Iata ca turcii de la Dogan au dat liber la angajari pentru Kanal D. Pe site-ul lor, www.kanald.ro, se gasesc foarte multe oferte, deocamdata pentru tehnicieni. Dupa ce si-au asigurat deja serviciile catorva vedete, iata ca ei recruteaza si "furnicute".

Mi s-a pus pata pe un prichindel muzicant!

"Avea fel de fel de instrumente şi cânta deseori la ele. Ceilalţi ascultau şi apoi nu mai conteneau cu laudele." (Nikolai Nosov - Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai)

Blogurile astea nu ne lasa uneori sa traim linistiti. Ieri, pe blogul lui Shmeny, am descoperit ca s-a ajuns cu comentariile la una din cartile care mi-au luminat copilaria, "Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai" de Nikolai Nosov. Fara prea mare legatura intre Habaram si postul la care exista comentariul... Nu stiu cum s-a facut, ce am mancat aseara sau ce am visat in timpul noptii, dar azi dimineata, cand m-am trezit, stateam inca in pat si rememoram firul naratiunii celebrei carti pentru copii. La fel si personajele: nestiutorul Habarnam, inteleptul Stietot, doctorul Pilula, mecanicii Surubel si Piulita, grasanii Gogoasa si Limonada, vanatorul Glontisor, pictorul Acuarela, Dondanel, Tacutul, Zapacila, fratii Posibil si Probabil si muzicantul... La dracu, cum se numea prichindelul muzicant? Am incercat sa imi aduc aminte, apoi sa uit, dar prichindelul nu-mi dadea pace... Stiti momentele alea in care iti intra o prostie in cap si nu-ti iese in niciun fel?

M-am tot foit in pat, iar cand i-am spus sotiei motivul, m-a privit ca pe o combinatie haioasa-lunatica intre E.T., catelul Pluto si Pinochio. "Doar tu puteai sa ai probleme de-astea!", s-a amuzat ea. Problema? Normal ca e o problema. Cum sa uit eu numele celebrului prichindel muzicant? Mi-am adus aminte si de Ochi-albastri, care avea sa devina iubita lui Habarnam, pana si de Strop, numele cainelui vanatorului Glontisor... DAR CUM IL CHEMA PE MUZICANT???!!!

L-am intrebat pe cel mai bun prieten al meu, care mi-a raspuns sec: "Il chema Cantaretul!". Sec si morocanos. Cica ii era somn duminica la 9 dimineata! M-am bagat sub dus, m-am barbierit. Priveam in oglinda si jonglam in minte cuvinte: "Muzicuta", "Portativ", "Balalaica"... Nu, balalaica era instrumentul lui preferat, ca doar era prichindelul inventat de un scriitor rus. A si luat-o cu el in calatoria cu balonul spre orasul plin de prichindute. Pana la urma n-am mai rezistat. Am deschis calculatorul mai devreme de cat imi propusesem si am apelat la prietenul Google. Aaa, pai da, normal, ma chinuiam eu mult si bine... Cel mai talentat dintre prichindeii lui Nosov in ale muzicii se numeste... GUSLA.

Rasarit in Bucuresti

"Frumusetea imblanzeste orice manie" (Goethe)

Imi place rasaritul soarelui oriunde as fi: munte, mare, oras. Uneori ma trezesc dimineata doar ca sa-l vad si astfel sa simt ca ma incarc de energie pozitiva. Nu stiu daca frumusetea lui imblanzeste orice manie, dar mie imi aduce lumina in casa si in suflet. Am privilegiul ca locuinta in care stau are vedere atat spre est cat si spre sud, dar si ca apartamentul e atat de sus incat nu exista obstacol intre mine si nasterea zilnica a globului de aur. La indemnul sotiei mele, astazi am facut cateva poze. Poate nu sunt cele mai spectaculoase care se puteau obtine. Sunt pozele unui amator, detinator al unei camere de jucarie, care are privilegiul de a primi in fiecare dimineata soarele in casa sa.

Izolatii inzapeziti si televiziunile

"Life doesn't imitate art, it imitates bad television." (Woody Allen)

De cateva zile, vad la jurnalele de stiri tot felul de materiale despre cei izolati in muntii inzapeziti ai patriei. Ma amuza insa unele eforturile unor jurnalisti de la diverse televiziuni de a demonstra cat de grava e situatia celor ramasi prin cabanele din Romania. Aceasta nu trebuie minimalizata, dar unele interventii jurnalistice devin penibile. Bunaoara, am vazut cum reporterii unei televiziuni incercau sa demonstreze ca autoritatile nu pot ajunge in niciun fel la o cabana, pe un drum impracticabil. In acest sens foloseau un micut Renault Clio Bicorp, fara lanturi, care patina de mama focului pe zapada de pe drum. La o alta televiziune am urmarit un dialog telefonic intre un turist blocat intr-o cabana si prezentatorul de stiri. Turistul spunea ca singura mare problema este imputinarea mancarii. "Aveti curent?" Aveau. Aveau de toate, doar mancarea se imputina ingijorator. In dorinta de a face situatia mai grava, stiristul insista: "Apa aveti?". "Nu ne lipseste", l-a asigurat turistul. Tonul vocii i-a tradat si lui uimirea. Cum poti intreba un om inconjurat de zapada cat vede cu ochii daca ii lipseste apa? Eventual daca nu moare de sete inainte sa moara de foame...

Nu are legatura cu inzapezitii, dar tot cu iarna. Un reporter-corespondent intreaba un tanar rezemat de o placa de snowboard cum e atmosfera. Acesta ii spune ca e "misto", ca e destula zapada, ca se merge bine pe partie, pacat ca sunt si suprafete cu damburi care pun probleme mari incepatorilor. Urmatoarea intrebare a reporterului: "Si partia cum e?"

"Ten minutes to Wapner!"

"Ray, you're never gonna solve it. It's not a riddle because Who is on first base. That's a joke, Ray, it's comedy, but when you do it you're not funny. You're like the comedy of Abbott and Abbott" (Charlie Babbitt - Rain Man)

Si daca ati descoperi ca toata viata vi s-ar putea transforma in bine pentru ca tatal pe care l-ati urat toata viata a murit si a lasat in urma o mostenire? Si daca totusi banii nu sunt ai vostri ci ai unui frate autist despre care nu stiati nimic, vi-l aminteati doar vag ca pe un personaj imaginar? Daca ati descoperi ca nu sunteti singuri pe lume, chiar daca acela care a mai ramas din familia voastra nu poate sa se descurce in lumea normala?

Tocmai am vazut pe TVR1 pentru a treia sau a patra oara "Rain Man". Un film care naste intrebari si care nu cauta neaparat raspunsuri. Un film bun chiar daca au trecut 19 ani de la aparitia sa. Un film care imi place.

Caldura, un pas in plus spre sfarsit?

"I never think of the future - it comes soon enough" (Albert Einstein)

OK, anul 2007 va fi primul nostru an in Europa, cu bune si rele ce decurg din integrare. Va fi primul an in care vom merge in Germania sau Franta doar cu buletinul. Va fi primul meu an ca tata. Va fi primul an in care voi plati impozit la masina...

Meteorological Office din Marea Britanie a anuntat ca 2007 va fi si anul cel mai cald din istoria omenirii! Media temepraturilor de pe glob in 2007 va fi cu mai mult de jumatate de grad peste media multianuala a ultimilor ani. Prima data cand am vazut textul m-am bucurat. Imi place caldura, imi place soarele, frigul si zapada imi displac tot mai mult cu fiecare margea care se adauga pe sirul anilor...

Apoi mi-am dat seama ca sunt un fraier, ca e vorba de incalzirea globala. Ca Pamantul se incinge tot mai mult, cu influente negative asupra vietii noastre, a mea, a voastra, dar mai ales a copilului meu si a copiilor vostri, care sunt sau care vor urma... In primul rand din cauza emisiilor de gaze care agraveaza efectul de sera... Dar si din cauza lui El Nino, care incalzeste apa de langa coastele Americii de Sud si apoi, ca un radiator, incalzeste toata clima. In ultimul timp, Hollywoodul ne-a tot servit scenarii despre finalul omenirii... Copiii nostri ar putea fi figuranti intr-un asemenea scenariu...

Mi se pare mie sau ce e afara nu prea arata a iarna? Retoric, nu?... "Unde sunt iernile de pe vremea mea?" ar suna intrebarea retorica a bunicii mele.

Hoti romani in Europa si deontologia TV

"Sunt roman si ca roman ma socot buricul pamantului. Ca daca n-as fi roman n-as fi nimic. Nu ma pot imagina francez, englez, german, adica nu pot extrapola substanta spiritului meu la alt neam. Sunt roman prin vocatie, ca altfel nu pot sa ies. Tot ceea ce gandesc devine romanesc" (Petre Tutea)

"Hoti de export" este numele unui reportaj pe care l-am vazut recent pe Pro TV. Remus, alias Riccardo, arata echipei de filmare cum e viata unui infractor marunt in Torino, care fura din magazine. Materialul a stranit foarte multe reactii, multe voci acuzand Pro TV ca a filmat furtul din magazine practicat de Ricardo si de complicele sau, fara s-o demaste, ba chiar ca difuzarea unui astfel de reportaj incurajeaza infractorii romani sa mearga sa "opereze" in strainatate... El a fost insa unul care clar a ramas in memoria celor care l-au vazut, a fost bine realizat, este unul care face audienta... Vreau sa stiu si parerile voastre, pentru ca pe mine, reportajul chiar m-a pus pe ganduri.