De vorba cu Paul Daniel

"Copiii sunt mainile cu care ne prindem de rai"

(Henry Ward Beecher)

Nu am mai postat nimic aici de o luna si 5 zile. Tu ai aparut in viata mea acum fix o luna. Nu e nicio coincidenta. Esti principalul "vinovat" pentru lipsa de posturi. Te voi pedepsi aspru cu asta, promitandu-ti ca voi incerca mereu sa-ti fiu aproape.

Plamanii tai s-au grabit sa respire alaturi de celelalte peste 6,6 miliarde de perechi de plamani din aceasta lume. Lume in care totul s-a grabit, evenimentele s-au succedat intr-un ritm accelerat, marfa pentru atat de numeroasele bloguri, mai putin acesta. Ramas suspendat-prafuit in universul www. Te-ai grabit apoi sa mananci, sa dormi, sa faci caca si pipi, sa zambesti in somn catre ingeri si sa arunci scancete catre timpanele mele incordate. Te grabesti sa cresti, ai primit chiar o mica interdictie la lapte dupa ce ai luat mai mult in greutate "decat e normal". Te grabesti tot timpul, parca si atunci cand respiri accelerat in somn. Sau poate asa mi se pare mie, atent la tot ce nu poate fi in regula cu fiinta ta? In ritmul asta alert, ai facut deja o luna. Pari omul secolului 21, cel care probabil se va grabi toat viata - sa cresti, sa mergi la scoala, la munca, sa iubesti, sa urasti, sa faci sex, poate si copii, sa citesti, sa transpiri, sa injuri, sa... - sa iei totusi o pauza candva. Iar atunci sa bem o bere rece, sa ne privim in ochi si sa vorbim despre graba din jurul nostru. Iar noi sa nu ne grabim nicaieri...