"A happy childhood has spoiled many a promising life." (Robertson Davies - What's Bred in the Bone)
"Alo, Marian? Salut, Leo la telefon! Ce mai faci vere?" Telefonul neasteptat m-a intors intr-o lume frumoasa, salbatica, uitata. Cu Leo, un var mai indepartat, nu m-am mai vazut de 14 ani. Vocea de barbat din telefonul mobil mi-a adus in minte imaginea unui copil de taran, plapand dar puternic, cu ochi ageri dar cu o cultura mediocra, deseori descult, de multe ori murdar, invatat de mic cu munca dar acuzat deseori de lenevie. Cu mult timp in urma, in unele vacante devenea cel mai bun prieten al meu. Leo, copilul de taran dintr-o zona greu accesibila, atat de greu incat nu a fost niciodata colectivizata, cu care mergeam cu oile, cu care bateam carari necunoscute prin paduri pline de mistreti, cerbi si vulpi...
...Dormeam impreuna cu Leo in acelasi pat acoperit cu asternuturi groase si pene imense, in casa taraneasca a parintilor lui. Racoroasa vara si dominata de soba fiebinte iarna. Intodeauna cu un motan gras incolacindu-se printre picioarele noastre. Mie imi placea cotoiul, Leo il lua la suturi de cate ori avea ocazia...
...Leo era mai mare cu doi ani ca mine, dar mai mic cu un cap si cu cel putin 10 kilograme. Eu nu am fost niciodata slab, el niciodata gras. Eu eram copilul ala gras, cu pielea alb-rozalie de oras, cu pantalonii si bluza de trening de aceeasi culoare si cu tenisi noi. Parintii mei se laudau cu premiile de la scoala ale odraslei lor, cu numarul cartilor citite de acesta. "Nu stiu ce sa-i fac sa mai lase cartile alea din mana". El era slab, chiar jigarit, hainele bune erau doar pentru balci si sarbatori. Se bucura cand purta tenisi. Parintii nu intelegeau de ce nu-i place sa mearga la scoala aflata la 8 kilomteri distanta de casa. De ce nu-i place cartea, de ce nu o ia cu el cu oile. "Marian, te roaga tusa ceva: poate pe camp, pe langa carti si tintar, mai faci si tu cu el niste socoteli ceva"...
...Aveam locul nostru. Pe un deal plin de iarba, departe de orice semn de civilizatie, in varful caruia se afla un stejar masiv. Scorburile gaunoase erau locul ideal pentru a ne depozita cartile de joc, tintarul, sarea, chibritele, bricegele, sfoara pentru zmee, arsicele. Crengile stufoase ne pazaeau de razele puternice de soare si de ploaia care ne umezea tenisii in camp liber. Locul era cel mai bun. Dealul avea iarba multa si era strajuit de stanci si de hauri. O singura cale de iesire, o carare stramta, ne dadea siguranta ca oile nu vor putea niciodata fugi fara sa observam la timp. Drumul pana acolo trecea prin padure, dar si printr-o livada de unde ne adunam mere, gutui si prune si printr-un lan de porumb de unde furam cei mai buni porumbi de copt la foc. Uneori sterpeleam si cativa cartofi, pe care ii coceam in jar...
...Mersul cu oile erau pretextul de a scapa pe dealul cu pasune in fiecare zi. Era universul nostru. Acolo ne faceam arcuri si zmee. Acolo jucam toate jocurile posibile, vorbeam toate vorbele posibile, glumeam toate glumele posibile. Eram doi copii diferiti, dar ne intelegeam de minune. Eram liberi pe dealul cu stejarul, cu oile, cu scorburile, cu cerul, cu copilaria...
..."Leo, cand vii prin Bucuresti sa dai un semn, sa bem o bere impreuna". Nu ne-am mai vazut de 14 ani. Probabil nu vom bea niciodata o bere impreuna. Vom ramane cu amintirile. Amintiri cu doi copii si niste oi.
...Dormeam impreuna cu Leo in acelasi pat acoperit cu asternuturi groase si pene imense, in casa taraneasca a parintilor lui. Racoroasa vara si dominata de soba fiebinte iarna. Intodeauna cu un motan gras incolacindu-se printre picioarele noastre. Mie imi placea cotoiul, Leo il lua la suturi de cate ori avea ocazia...
...Leo era mai mare cu doi ani ca mine, dar mai mic cu un cap si cu cel putin 10 kilograme. Eu nu am fost niciodata slab, el niciodata gras. Eu eram copilul ala gras, cu pielea alb-rozalie de oras, cu pantalonii si bluza de trening de aceeasi culoare si cu tenisi noi. Parintii mei se laudau cu premiile de la scoala ale odraslei lor, cu numarul cartilor citite de acesta. "Nu stiu ce sa-i fac sa mai lase cartile alea din mana". El era slab, chiar jigarit, hainele bune erau doar pentru balci si sarbatori. Se bucura cand purta tenisi. Parintii nu intelegeau de ce nu-i place sa mearga la scoala aflata la 8 kilomteri distanta de casa. De ce nu-i place cartea, de ce nu o ia cu el cu oile. "Marian, te roaga tusa ceva: poate pe camp, pe langa carti si tintar, mai faci si tu cu el niste socoteli ceva"...
...Aveam locul nostru. Pe un deal plin de iarba, departe de orice semn de civilizatie, in varful caruia se afla un stejar masiv. Scorburile gaunoase erau locul ideal pentru a ne depozita cartile de joc, tintarul, sarea, chibritele, bricegele, sfoara pentru zmee, arsicele. Crengile stufoase ne pazaeau de razele puternice de soare si de ploaia care ne umezea tenisii in camp liber. Locul era cel mai bun. Dealul avea iarba multa si era strajuit de stanci si de hauri. O singura cale de iesire, o carare stramta, ne dadea siguranta ca oile nu vor putea niciodata fugi fara sa observam la timp. Drumul pana acolo trecea prin padure, dar si printr-o livada de unde ne adunam mere, gutui si prune si printr-un lan de porumb de unde furam cei mai buni porumbi de copt la foc. Uneori sterpeleam si cativa cartofi, pe care ii coceam in jar...
...Mersul cu oile erau pretextul de a scapa pe dealul cu pasune in fiecare zi. Era universul nostru. Acolo ne faceam arcuri si zmee. Acolo jucam toate jocurile posibile, vorbeam toate vorbele posibile, glumeam toate glumele posibile. Eram doi copii diferiti, dar ne intelegeam de minune. Eram liberi pe dealul cu stejarul, cu oile, cu scorburile, cu cerul, cu copilaria...
..."Leo, cand vii prin Bucuresti sa dai un semn, sa bem o bere impreuna". Nu ne-am mai vazut de 14 ani. Probabil nu vom bea niciodata o bere impreuna. Vom ramane cu amintirile. Amintiri cu doi copii si niste oi.
15 comentarii:
Cu totii avem amintiri frumoase si de pe la tara. Deci ai fost si cioban? :)
Mai mult insotitor de mioare decat pastor al lor :)
Prima data am crezut ca pe undeva e o conexiune cu viata lui Gigi, ma asteptam, pe undeva ca varul asta al tau, cioban, sa ajunga pana la final, milionar in dolari....
Ei bine, sunt amintirile tale minunate de la tara...ce frumos descrii totul!Si asta pentru ca ai avut sansa de a avea bunici la tara.
Eu am amintiri minunate de la Giurgiu din oras, din parcul Alei, din care furam cate un brat de lalele, din port unde faceam plaja si uneori baie in Dunare, de la ceasul din centrul orasului unde se canta ...din fata blocului bunicii unde faceam mancarica cu prietenele mele, din ce furam din frigidere de pe acasa..haha!
aaa, ba am si cateva amintiri de la strabunici, care stateau la marginea orasului Giurgiu, la casa, unde ma jucam cu strabunicul de-a chelnerita...il puneam sa bea kilograme de"cafea" de la cismeaua din curte, ii calaream toate tufele de iasomie si i le lasam chelioase...asta e bolala mea de mititica, incurabila, sa fur flori...unii ma stiu!!!
si eu care dadeam vina pe tzigani ca au furat florile din centru de pe la Unirii
hihihihihihihih....unele parti seamana izbitor cu "brokeback mountain", altfel, un film foarte, foarte bun....
Haha!!!
Dear anonymous, nu sunt raspunzatoare decat pe florile din fata blocului, respectiv lacramioarele si cateva tufe de iasomie si liliac, sa stii ca nu jefuiesc rondurile de la Unirii...a, parca o data, in studentie, am furat un stanjenel, pt care mi s-a facut o ditai morala....
si pt informarea ta, anonimule, am pielea ft alba!
Ingrid,
Nu am si nu am avut bunici la tara. Bunica dinspre mama, nascuta la o aruncatura de bat de Tismana, a venit in Bucuresti cand avea 14 ani. Peste cativa ani l-a intalnit aici pe cel care avea sa-i devina sot, nascut pe undeva prin judetul Valcea, dar stabilit tot in Bucuresti. Tata e constantean, iar bunicii au stat tot timpul in acest oras, e adevarat ca la casa. Mi-a parut rau deseori ca nu am avut bunici la tara. Am avut insa momente frumoase petrecute la rudele din partea celor doi doi bunici din zona Olteniei. Uneori mai am amintiri-ganduri legate de acele zone minunate.
Cristi,
Ma gandeam ca o sa lege cineva textuletul cu "Brokeback Mountain". Stai linistit, ne placeau fetele de pe atunci
Eu stau linistit indiferent ce si cind iti place...n-am nici o problema cu nimeni/niciodata.
Chiar sint unul dintre putinii care recunos deschis ca le-a placut Brokeback....mai multi amici de ai mei se cam codesc, ca, vezi-doamne, cum sa-ti placa un film cu homosexuali.. Prejudecatile romanesti, adinc fixate in noi si din spiritul de turma sau pentru evitarea celebrei "spirale a tacerii", nu?
e un rahat blogul beta
reveniti
nu poti sa comentezi decat ca anonim, nu permite logarea, habar nam de cauze
cronicaru
Cronicare,
E mai usor pentru posesorul blogului. De ce nu treci si tu pe beta, asa cum fac majoritatea?
In plus, mai ai o metoda: te bagi pe "other" cu name cronicaru, iar la "web page" bagi url-ul blogului
Nu mai zic si ca trecerea pe beta e ireversibila
Abia astept ziua de 14 Iulie, zi in care ma voi intoarce in satul copilariei mele pentru totdeauna. De data asta sper sa fiu mai puternica si voi putea alerga desculta prin iarba, impotriva vointei mamei mele... Ma voi urca in toti pomii din curte si sper ca voi rupe si un gard sa-l supar pe tataie. Voi fi un copil neascultator dar sanatos; cu fata rumena si voioasa. Acolo simt ca traiesc cu adevarat. Imi place simplitatea si naivitatea consatenilor mei; imi place sa traiesc printre taranii mei, sa le ascult pasurile, sa incerc sa-i ajut si sa-i inteleg.
in sate nu mai regasiti copilaria voastra fara griji, nu mai zariti casele micute, ascunse de nametii de zapada, prin cosurile carora iese fum; acum casele au gaze sau daca nu au inca o sa aiba. Bucatariile sunt cu faianta si gresie, nu mai gasesti presul calduros al bunicii. Si nici sarmalele nu mai sunt facute pe sobita din bucatarie. Ea a disparut de mult.
ai tu Marine darul asta de a face oamenii sa isi deschida sufletul...esti demential frate,tine'o tot asa ;)
Trimiteţi un comentariu